Formația gorjeană cere rejudecarea cazului în urma căruia Sorin Cârțu a primit șase etape de suspendare, invocând faptul că tehnicianul echipei nu a avut timp să se prezinte la comisie pentru a se apăra. „E o decizie nejustificată și e normal să ne punem și noi unele semne de întrebare. Vom face o cerere de revizuire pentru că am fost anunțați abia luni, la ora 14:00, că se va judeca acest caz mai devreme, noi fiind pregătiți să mergem miercuri la comisie pentru a ne apăra. Era imposibil ca antrenorul să ajungă la București și trebuie să aibă dreptul să se apere” , a spus secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.
Cei de la Pandurii așteaptă ca și arbitrul Augustus Constantin să fie sancționat pentru prestația sa din meciul cu Urziceni. „Arbitrul Augustus Constanstin și brigada pe care o conducea a instigat publicul din primele minute de joc prin deciziile luate. Vrem să se termine odată cu aceste decizii ale arbitrilor împotriva lui Sorin Cârțu. Pentru că și arbitri au partea lor de vină. Mai ales unii dintre arbitrii de pe lista FIFA înclină să favorizeze echipele de top pentru ca acestea să nu mai solicite la meciurile derbi arbitri din afara țării”, a mai spus Băloi.
Condescu i-a cerut scuze lui Constantin
Șeful pandurilor i-a cerut scuze personal arbitrului Augustus Constantin pentru gestul lui Sorin Cârțu de la finalul meciului cu Unirea Urziceni, însă acesta n-a vrut să renunțe sub nicio formă la raportul său suplimentar. „L-am sunat după meci să-mi cer scuze dacă s-a simțit jignit. I-am amintit că a greșit și el față de Pandurii de câteva ori, dar nici n-a vrut să audă”, a comentat Condescu. Acesta consideră că sancțiunea dictatată nu este corectă atât timp cât nu i s-a dat posibilitatea să se apere. „Cred că cel mai mare defect al lui Cârțu este o calitate, trăiește meciul la maxim. El are o vorbă, drogul lui este fotbalul! Nu mi se pare corectă decizia Comisiei de a-i da șase etape de suspendare fără să asculte și părerea lui, dar dacă și la cluburile mai mari sunt probleme, nu mă mir că la noi nu!”, a mai spus Marin Condescu.
Sorin Cârțu este cel mai suspendat antrenor din Liga I, acumulând 14 etape de suspendare pe banca echipei Pandurii Târgu Jiu. Sezonul trecut, „Sorinaccio” a ispășit șase etape de suspendare, cinci în Liga I și una în Cupa României, iar în acest campionat a stat deja în tribune două etape, ambele jocuri fiind pierdute, cu Universitatea Craiova (scor 2-0) și Internațional Curtea de Argeș (scor 3-2). Dacă decizia va rămâne definitivă, Sorinaccio nu-și va putea conduce echipa de pe bancă în partidele cu FC Brașov (deplasare), Gloria Bistrița (acasă), Poli Iași (d), Rapid (a), Poli Timișoara (d) și Unirea Alba Iulia (a).
Și Păcurar stă la Brașov
Eliminat în jocul cu Unirea Urziceni, Alexandru Păcurar a fost suspendat de către Comisia de Disciplină cu o etapă suspendare și o amendă de 740 lei. Cartonașul roșu văzut de Păcurar în ultimele cinci minute ale jocului nu au schimbat prea mult situația sa, fotbalistul urmând oricum să stea la Brașov, acumulând cel de-al patrulea galben în minutul 8 al partidei cu Unirea. Altfel, Pandurii au revenit la pregătire, iar ieri jucătorii au avut parte de un prim antrenament inedit, alergări în pantă pe dealurile din Lelești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER